Ultimul MINI Clubman este aici: noi fotografii și detalii cu Final Edition

Autor: Adrian Somai 22 mart. 2023 Știri auto

MINI Clubman este foarte aproape de la a își lua rămas bun de la noi toți, însă până la acel moment constructorul britanic a mai pregătit o surpriză. Este vorba despre o ediție specială, MINI Clubman Final Edition, prin intermediul căreia îi vom spune cu toții la revedere acestui model. Bineînțeles, este vorba despre o ediție limitată, care va fi asamblată în numai 1.969 de exemplare. Numărul nu a fost ales la întâmplare, acesta fiind anul în care originalul Clubman a debutat pe piață.

Britanicii de la MINI au publicat acum primele fotografii și detalii oficiale cu privire la modelele ediției speciale Clubman Final Edition. Clienții din toate colțurile lumii care își doresc unul dintre aceste ultime modele Clubman Final Edition trebuie să știe cau pot opta pentru una dintre cele trei nuanțe exterioare pe care constructorul britanic le-a pregătit: White Nanuq, Black Enigmatic și Silver Melting.

La nivelul habitaclului, cei de la MINI au pregătit niște scaune îmbrăcate în piele Maroon Dark, cu inserții din material textil și cusături de culoare albastră. Volanul este, de asemenea, îmbrăcat în piele Nappa. Britanicii au mai echipat aceste modele cu niste preșuri speciale și cu câteva ornamente.

Motorizări diesel pentru ediția specială Clubman Final Edition

Fiind vorba despre o ediție specială, producătorul britanic s-a văzut nevoit să echipeze aceste modele Final Edition cu o serie de embleme care să îți scoată în evidență faptul că nu ai în fața ochilor un model Clubman obișnuit. Embleme speciale “Final Edition” și “1 of 1969” pot fi găsite, bineînțeles, și la nivelul habitaclului.

În cele din urmă, din punct de vedere tehnic, noul Clubman Final Edition va putea fi echipat cu motorizări diesel. De la producătorul britanic mai aflăm cu această ocazie că noile modele vor fi disponibile în versiuni Cooper și Cooper S.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: MINI


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide